Peisaj selenar

La 30 de km de Vatra Dornei (jud. Suceava) ţii Neagra Şarului un râu galben, presărat cu pietroaie roşcate şi când ai trecut de ultimul sătuc de munte, Gura Haitii, mai ai puţin până la intrarea în Parcul Naţional Călimani. Aici se află cel mai mare masiv vulcanic din România. Printre versanţii cu brazi semeţi, Negoiul se întrezăreşte în ceaţă ca o fantomă, înconjurat de uriaşe halde de minereu steril: Dumitrelu, Ilva, Pinu şi Puturosu. Nici orăşelului părăsit, unde trăiau, acum câţiva ani, mii de mineri, nu-i găseşti locul în peisajul sălbatic. E o imagine grotescă, cu clădiri gri, urâte, înghesuite una într-alta, care alcătuiau cartierul muncitoresc din inima munţilor Călimani. Iar la poalele muntelui feliat, decopertat în trepte se întinde un hău adânc, pe care abia îl poţi cuprinde cu privirea. E cariera în adâncime.

"Acţiunea Sulful"

Totul a început în 1970, când cercetările geologice i-au făcut pe unii să creadă în existenţa unei cantităţi mari de sulf nativ. Aşa zisa descoperire era debutul unui proiect care a făcut ca, în câţiva ani, zona să-şi schimbe definitv înfăţişarea. S-a construit un mini orăşel pentru mineri: nouă blocuri de locuinţe, clădiri de birouri, centrală, alimentară, bufet, s-au ridicat platforme industriale şi s-au asfaltat drumuri. Apoi s-a trecut la felierea propriu-zisă a muntelui, începând din vârf. De la aproape 1900 de metri, cât avea înainte, Negoiul a ajuns la 1500 de metri. Când şi-au dat seama că cercetările geologice nu corespondeau cu realitatea şi că nu au dat de 99% sulf nativ, au construit o "uzină" de filtraţie a minereului de sulf.

Minerii era aduşi din toată ţara, dar majoritatea erau localnici, din satele comunei Şaru Dornei. "Toată zona vuia de camioane, detonări, praf, zgomot, nori de fum... N-am crezut niciodată că o să fie atât de linişte aici", spune Cristi Maxim, ranger la Parcului Naţional. Pe atunci un miner era plătit cu 7.000 de lei, un salariu enorm faţă de un profesor sau un inginer, iar aprovizionarea era altfel decât în toată ţara. "Eram copil, dar ştiu că acolo se găsea zahăr, ulei, pui, salam la discreţie. în Vatra Dornei totul era raţionalizat", îşi mai aduce aminte Maxim. "Erau condiţii foarte bune. Din '81 masa era gratuită, cazarea gratuită, curentul gratuit. în plus mineri aveau şi un club, unde veneau formaţii populare sau se puneau filme, ca la Cinema", mărturiseşte şeful cantinei din acea perioadă, Haralambie Fâcşa.

Pictură moartă

într-una dintre cădirile părăsite, unde au fost birourile, vrafuri de documente au rămas împrăştiate pe jos, abandonate în graba plecării ultimilor angajaţi ai exploatării. La etaj, o cameră mai adăposteşte încă macheta din sticlă şi plastic, lucrată cu grijă pentru a arăta toate detaliile operaţiunii. Un perete pictat înfăţişează imaginea romanţată a unei zile obişuite de lucru pe muntele care pare un caşcaval tăiat pe margini. Unul dintre Belazurile pictate - maşini de tonaj greu - este condus de şoferiţa Geta. "Era ea şi încă una, două fete de ispravă care erau şoferiţe. Ţin minte că Geta conducea şi cânta tot timpul", povesteşte Fâcşa.

Vizita lui Ceauşescu

în 1981 avea să vină aici, în vizită de lucru, însuşi Ceauşescu. Şi s-au mobilizat. Mii de oameni au participat la vizita "întâiului fiu al poporului". "Au fost aduşi elevi de la şcolile profesionale, pe care i-au pus la curăţenie şi la săpat şanţuri, puşcăriaşi, militari… Cred că erau, cu tot cu mineri, peste 8.000 de oameni", spune fostul şef de cantină. Ceauşescu a coborât din elicopter şi a fost întâmpinat de uralele supravegheate. "Cred că erau mai mulţi securişti decât mineri", îşi aduce aminte cineva. Atunci, cifrele prezentate se potriveau ca o mănuşă planului iniţial: 99% concentraţie de sulf în rocile detonate. Raportări mincinoase, spun acum oamenii. în realitate nu depăşeau 12%. Costurile pentru decopertarea a 60 de milioane tone de steril au fost uriaşe, dar cel mai dur preţ este cel plătit de natură. "Practic s-a tăiat un munte şi au poluat tot râu Neagra Şarului până aproape de Vatra Dornei", explică Cristi Ortocan, şeful Parcului Naţional Călimani.

Parcul Naţional Călimani

Parcul Naţional Călimani se află în nordul Carpaţilor Orientali, în masivul cu acelaşi nume. Cu excepţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, este cea mai nordică arie protejată de acest tip din România. Principala caracteristică a zonei Calimanilor este dată de un element geologic, anume de prezenţa masivă a rocilor eruptive care creează un peisaj deosebit. Aceşti munţi sunt vulcanici, formaţi în urma a două faze eruptive majore. Eroziunea care a urmat a dat naştere unor formaţiuni geologice spectaculoase, precum complexele de stânci numite "12 Apostoli" sau "Pietrele Roşii". Aproximativ 76% din suprafaţa parcului este acoperită de pădure de molid şi zâmbru.

"Exploatarea a dus la o poluare a tuturor factorilor de mediu. în jur nu era nici o formă de viaţă, iar Neagra Şarului, care se revarsă în Bistriţa, era un râu mort pe o distanţă de 45 km. Au fost scurgeri masive de sulf, când se spărgeau conductele, iar în 1974 stratul de sol decopertat a luat-o la vale, în urma precipitaţiilor mari",

Proiect de ecologizare

"Circulă o legendă că minereul trebuia transportat cu camioanele mai sus. Dar, muncitorii mai puturoşi descărcau aproape de munte. De asta i s-a spus haldei Puturosu",